Regiunea Banat

Regiunea Banat în cadrul împărţirii administrative a României (1960-1968)
Harta Regiunii Banat

Regiunea Banat a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în sud-vestul Republicii Populare Române. A fost înființată la reorganizarea administrativ-teritorială din 1960 din teritoriul administrativ al fostei regiuni Timișoara, precum și din teritorii ale fostei regiuni Arad. A fost desființată în 1968, când s-a revenit la împărțirea administrativ-teritorială pe județe.

Istoric

Reședința regiunii Banat a fost la Timișoara. Regiunea se întindea pe teritoriile actualelor județe Timiș, Caraș-Severin, o mică parte (cea din Banatul tradițional) din teritoriul județului Mehedinți și o parte din teritoriul județului Arad, inclusiv municipiul Arad, până la nord de localitățile Macea și Pâncota. Astfel, suprafața totală era de 21.000 km² și o populație totală de 1.234.340 locuitori (1961).[1]

Vecinii regiunii Banat

Regiunea Banat se învecina:

  • 1960-1968: la est cu regiunile Hunedoara și Oltenia, la sud cu R.P.F Iugoslavia, la vest cu R.P.F Iugoslavia și Republica Populară Ungară, iar la nord cu regiunea Crișana.

Subdiviziuni

Regiunea Banat era împărțită în 12 raioane administrative și 16 orașe, dintre care 4 aveau statut de orașe regionale (Timișoara, Reșița, Arad și Lugoj). Alte localități importante erau: Bozovici, Caransebeș, Deta, Făget, Lipova, Moldova Nouă, Oravița, Orșova, Sînnicolau Mare. Cele 321 de comune din regiune cuprindeau 601 sate.

Regiunea Banat era împărțită în raioanele: Arad, Bozovici, Caransebeș, Deta, Făget, Lipova, Lugoj, Moldova Nouă, Oravița, Orșova, Sânnicolau Mare, Timișoara, precum și orașul regional Reșița, care avea o suprafață și un număr de localități echivalente unui raion.

Localități cu nume schimbat

La 18 decembrie 1964, prin Decretul 799, au fost făcute schimbări de nume ale unor localități. Dintre acestea:

Vezi și

Portal icon Portal Banat

Note

  1. ^ Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politcă, București 1962.
  2. ^ Munteanu, Ioan; Munteanu, Rodica - Timiș. Monografie, ed. Marineasa, Timișoara, 1998.

Legături externe

  • Agenda - Conturul județului este neschimbat de 36 de ani Arhivat în , la Wayback Machine.
Harta administrativ-teritorială Regiunile Republicii Populare Române, din 1965 Republica Socialistă România (1960-1968) Steagul RSR

Regiunea Argeș | Regiunea Bacău | Regiunea Banat | Regiunea Brașov | Regiunea București | Regiunea Cluj | Regiunea Crișana | Regiunea Dobrogea | Regiunea Galați | Regiunea Hunedoara | Regiunea Iași | Regiunea Maramureș | Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară | Regiunea Oltenia | Regiunea Ploiești | Regiunea Suceava