Onirism

Onirismul a fost un curent din literatură română din anii 1960, considerat a fi una din formele suprarealismului românesc din literatură.

Prezentare

Având un program estetic coerent, grupul oniric s-a constituit în 1964 în jurul nucleului format din Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov, scriitori care, frecventând cenaclul din jurul revistei literare Luceafărul, prezidat în acel moment de Eugen Barbu, i-au putut cunoaște mai întâi pe Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu și Iulian Neacșu, cărora li se vor alătura ulterior Daniel Turcea, Florin Gabrea, Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Tănase, precum și alți scriitori români.

După ce Eugen Barbu e înlocuit la conducerea cenaclului de ex-avangardistul Miron Radu Paraschivescu, acesta obține acceptul editării unui supliment de versuri și proză al revistei craiovene Ramuri, (numit Povestea vorbei), pe care vrea să-l transforme într-o nouă revistă de avangardă care să-i unească pe vechii și pe noii onirici. În 1966 vor publica aici Vintilă Ivănceanu, Dumitru Țepeneag, Leonid Dimov și Virgil Mazilescu. Revista este interzisă rapid. Din 1968, centrul atenției oniricilor se mută spre revista Luceafărul, unde, pe lângă scriitorii sus menționați, vor mai publica Emil Brumaru, Florin Gabrea, Sorin Titel, Daniel Turcea ș.a., iar Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov își vor preciza și poziția teoretică.

Cu vagi rădăcini în literatura onirică universală, în special în zona romantismului german, considerat de alți critici un curent înrudit cu suprarealismul, dar și destul de apropiat de noul roman francez, grupul a fost repede interzis de cenzură. Dumitru Țepeneag a fost silit sà se exileze la Paris. Au rămas foarte multe texte teoretice, adunate în volum recent de Corin Braga, un continuator al esteticii onirismului, care se prelungește până în postmodernism prin operele lui Mircea Cărtărescu.

Au rămas de la onirici volumele Lungul drum al prizonierului, romanul parabolă kafkiană al lui Sorin Titel, povestirile lui Dumitru Țepeneag, precum și primele sale romane Zadarnică e arta fugii, Nunțile necesare, sau Cartea de vise și practic toate poemele lui Leonid Dimov. Nu trebuie uitată nici proza lui Vintilă Ivănceanu, Florin Gabrea și Virgil Tànase.

Despre onirism

Dumitru Țepeneag, „În căutarea unei definiții” (1968):

Gabriel Dimisianu în articolul Onirismul subversiv, „România literară”, nr. 10/ 1992, p. 4)

.

Bibliografie

• Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Momentul oniric, antologie îngrijită de Corin Braga, București, Editura Cartea Românească, 1997[[1]]
• Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Onirismul estetic, antologie de texte teoretice, interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu, București, Editura Curtea Veche, 2007

• Alina Ioana Bako, «Dinamica imaginarului poetic.Grupul oniric românesc», Cluj, Editura Eikon, 2012

• Alina Ioana Bako, «Voies et voix de l'imaginaire roumain: Le groupe des poètes oniriques»,Editions universitaires europeennes EUE, 2012

• Luminița Corneanu, Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, București, Editura Cartea Românească, 2014

Legături externe

• O scurtă istorie bine detaliată a onirismului Arhivat în 19 august 2004, la Wayback Machine.