Lista antrenorilor care au câștigat Supercupa Europei

Pep Guardiola și Carlo Ancelotti, tripli câștigători ai Supercupei Europei

Supercupa Europei este o competiție fotbalistică anuală, disputată între câștigătoarea Ligii Campionilor UEFA și a UEFA Europa League din sezonul precedent.[1] Prima finală, jucată în dublă manșă între Ajax și Glasgow Rangers este considerată neoficială de către UEFA.[2] Rangers a fost penalizată cu interdicție în competițiile europene din cauza fanilor săi, dar câștigând Cupa Cupelor UEFA în sezonul precedent, totuși a disputat titlul.[3] Ajax a cucerit trofeul sub conducerea antrenorului român Ștefan Kovács, câștigând cu 6–3 la general în dubla manșă.

Edițiile Supercupei din 1974 și 1981 nu s-au disputat din cauza că cluburile nu au putut conveni asupra datei disputării meciului,[4][5] iar ediția din 1985 nu a avut loc din cauza că cluburile engleze au fost penalizate prin interdicție de a evolua în competițiile, și astfel, Everton FC nu a putut să joace în meciul cu Juventus FC.[6]

Între 1973 și 1999, Supercupa Europei a fost disputată între câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni/Ligii Campionilor și deținătorea Cupei Cupelor UEFA. Cea din urmă competiție a fost ulterior desființată, și de atunci câștigătoarea Cupei UEFA i-a luat locul în meciul din supercupă, Galatasaray Istanbul fiind prima câștigătoare a Cupei UEFA care a disputat Supercupa Europei în 2000. Începând cu ediția din 1998, finala se joacă într-un singur meci, pe stadion neutru, Stade Louis II din Monaco.[7] Prima finală jucată în principat s-a terminat cu succesul lui Chelsea, condus de italianul Gianluca Vialli.

Italienii sunt cei mai de succes antrenori de la fondarea competiției, câștigând nouă titluri. Pep Guardiola este unicul antrenor care a câștigat trofeul de trei ori. Patru antrenori au câștigat trofeul de două ori, printre care Arrigo Sacchi și Carlo Ancelotti, ambii conducând spre succes clubul AC Milan de câte două ori.

Câștigători după sezon

Alex Ferguson a câștigat Supercupa cu Aberdeen în 1983, și cu Manchester United în 1991.
Louis van Gaal a cucerit trofeul cu Ajax în 1995 și cu Barcelona în 1997.
Marcello Lippi a câștigat trofeul cu Juventus în 1996.
Mircea Lucescu a câștigat trofeul cu Galatasaray în 2000.
Ediție Naționalitate Antrenor câștigător Țara Club Ref
1972 ROU  ROM Kovács, ȘtefanȘtefan Kovács NED  NED Ajax [8][9]
1973 NED  NED Knobel, GeorgeGeorge Knobel NED  NED Ajax [10][11]
1974 Meciul nu s-a jucat [4]
1975 USSR  USSR Lobanovski, ValeriValeri Lobanovski USSR  USSR Dinamo Kiev [4][12]
1976 BEL  BEL Goethals, RaymondRaymond Goethals BEL  BEL Anderlecht [13][14]
1977 ENG  ENG Paisley, BobBob Paisley ENG  ENG Liverpool [15][16]
1978 BEL  BEL Goethals, RaymondRaymond Goethals BEL  BEL Anderlecht [14]
1979 ENG  ENG Clough, BrianBrian Clough ENG  ENG Nottingham Forest [17][18]
1980 ESP  ESP Elizarán, Bernardino PérezBernardino Pérez Elizarán ESP  ESP Valencia [19]
1981 Meciul nu s-a jucat [5]
1982 ENG  ENG Barton, TonyTony Barton ENG  ENG Aston Villa [20][21]
1983 SCO  SCO Ferguson, AlexAlex Ferguson SCO  SCO Aberdeen [22][23]
1984 ITA  ITA Trapattoni, GiovanniGiovanni Trapattoni ITA  ITA Juventus [24][25]
1985 Meciul nu s-a jucat [6]
1986 ROM  ROM Iordănescu, AnghelAnghel Iordănescu ROM  ROM Steaua București [26][27]
1987 CRO  CRO Ivić, TomislavTomislav Ivić POR  POR Porto [28]
1988 NED  NED de Mos, AadAad de Mos BEL  BEL Mechelen [29]
1989 ITA  ITA Sacchi, ArrigoArrigo Sacchi ITA  ITA Milan [30][31]
1990 ITA  ITA Sacchi, ArrigoArrigo Sacchi ITA  ITA Milan [31][32]
1991 SCO  SCO Ferguson, AlexAlex Ferguson ENG  ENG Manchester United [23][33]
1992 NED  NED Cruyff, JohanJohan Cruyff ESP  ESP Barcelona [34][35]
1993 ITA  ITA Scala, NevioNevio Scala ITA  ITA Parma [36]
1994 ITA  ITA Capello, FabioFabio Capello ITA  ITA Milan [37][38]
1995 NED  NED Gaal, Louis vanLouis van Gaal NED  NED Ajax [39][40]
1996 ITA  ITA Lippi, MarcelloMarcello Lippi ITA  ITA Juventus [41][42]
1997 NED  NED Gaal, Louis vanLouis van Gaal ESP  ESP Barcelona [40][43]
1998 ITA  ITA Vialli, GianlucaGianluca Vialli ENG  ENG Chelsea [44][45]
1999 SWE  SWE Eriksson, Sven-GöranSven-Göran Eriksson ITA  ITA Lazio [46][47]
2000 ROM  ROM Lucescu, MirceaMircea Lucescu TUR  TUR Galatasaray [48]
2001 FRA  FRA Houllier, GérardGérard Houllier ENG  ENG Liverpool [49]
2002 ESP  ESP del Bosque, VicenteVicente del Bosque ESP  ESP Real Madrid [50][51]
2003 ITA  ITA Ancelotti, CarloCarlo Ancelotti ITA  ITA Milan [52]
2004 ITA  ITA Ranieri, ClaudioClaudio Ranieri ESP  ESP Valencia [53]
2005 ESP  ESP Benítez, RafaelRafael Benítez ENG  ENG Liverpool [54][55]
2006 ESP  ESP Ramos, JuandeJuande Ramos ESP  ESP Sevilla [56][57]
2007 ITA  ITA Ancelotti, CarloCarlo Ancelotti ITA  ITA Milan [58]
2008 NED  NED Advocaat, DickDick Advocaat RUS  RUS Zenit St. Petersburg [59][60]
2009 ESP  ESP Guardiola, JosepJosep Guardiola ESP  ESP Barcelona [61][62]
2010 ESP  ESP Sánchez Flores, QuiqueQuique Sánchez Flores ESP  ESP Atlético Madrid [63]
2011 ESP  ESP Guardiola, JosepJosep Guardiola ESP  ESP Barcelona [64]
2012 ARG  ARG Simeone, DiegoDiego Simeone ESP  ESP Atlético Madrid [65]
2013 ESP  ESP Guardiola, JosepJosep Guardiola GER  GER Bayern München [66]
2014 ITA  ITA Ancelotti, CarloCarlo Ancelotti ESP  ESP Real Madrid [67]
2015 ESP  ESP Enrique, LuisLuis Enrique ESP  ESP Barcelona [68]
2016 FRA  FRA Zidane, ZinedineZinedine Zidane ESP  ESP Real Madrid [69]
2017 FRA  FRA Zidane, ZinedineZinedine Zidane ESP  ESP Real Madrid [70]
2018 ARG  ARG Simeone, DiegoDiego Simeone[note 1] ESP  ESP Atlético Madrid [72]
2019 GER  GER Klopp, JürgenJürgen Klopp ENG  ENG Liverpool [73]
2020 GER  GER Flick, HansiHansi Flick GER  GER Bayern München [74]
2021 GER  GER Tuchel, ThomasThomas Tuchel ENG  ENG Chelsea [75]
2022 ITA  ITA Ancelotti, CarloCarlo Ancelotti ESP  ESP Real Madrid [76]
2023 ESP  ESP Guardiola, PepPep Guardiola ENG  ENG Manchester City [77]

Multipli câștigători

Loc Țara Antrenor Trofee Finale pierdute Anii câștigători Anii finalelor pierdute Cluburile câștigătoare
1 Spania Josep Guardiola 4 0 2009, 2011, 2013, 2023 Barcelona, Bayern München, Manchester City
Italia Carlo Ancelotti 4 0 2003, 2007, 2014, 2022 Milan, Real Madrid
3 Scoția Alex Ferguson 2 2 1983, 1991 1999, 2008 Aberdeen, Manchester United
4 Belgia Raymond Goethals 2 0 1976, 1978 Anderlecht
Italia Arrigo Sacchi 2 0 1989, 1990 Milan
Țările de Jos Louis van Gaal 2 0 1995, 1997 Ajax, Barcelona
Franța Zinedine Zidane 2 0 2016, 2017 Real Madrid
Argentina Diego Simeone 2 0 2012, 2018 Atlético Madrid

Aldin = activ în continuare ca antrenor

Câștigători după naționalitate

Acest tabel prezintă numărul total de titluri câștigate de antrenorii fiecărei naționalități.

Naționalitate Număr
de trofee
Italia Italia 12
Spania Spania 10
Țările de Jos Țările de Jos 6
Anglia Anglia 3
Franţa Franța 3
Germania Germania 3
 România 3[78]
 Belgia 2
Scoţia Scoția 2
Argentina Argentina 2
Croaţia Croația 1
Suedia Suedia 1
 Uniunea Sovietică 1

Referințe

Generale

  • „European Cups – Performances by Coach”. RSSSF. RSSSF. . Accesat în . 
  • „European Super Cup”. RSSSF. RSSSF. . Accesat în . 

Specifice

  1. ^ „UEFA Super Cup – Format”. UEFA. Accesat în . 
  2. ^ „UEFA Super Cup – History”. UEFA. . Accesat în . 
  3. ^ „Dynamo bring happy memories”. BBC Sport. . Accesat în . 
  4. ^ a b c „Bayern bow to Blokhin”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în .  The 1974 competition was abandoned due to an inability of the finalists to find a mutually agreeable date for the match.
  5. ^ a b „Villa victorious in Europe”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în .  The 1981 contest was abandoned as Liverpool F.C. and FC Dinamo Tbilisi could not agree on a date for the match.
  6. ^ a b „Juve buoyed by Boniek”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în .  The ban on English clubs' participation in European football competitions meant that Everton F.C. were disallowed from playing Juventus F.C. in the 1985 competition.
  7. ^ „Competition format”. UEFA. . Accesat în . 
  8. ^ „UEFA Super Cup - History”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Stefan Kovács”. Ajax. Accesat în . 
  10. ^ „Ajax enjoy early success”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „George Knobel” (în Dutch). Ajax. Accesat în . Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
  12. ^ Volubuyev, Mikhail (). „Football: History favours Dynamo”. The Independent. Accesat în . 
  13. ^ „Anderlecht leave Bayern blushing”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ a b „The magician remembered”. UEFA. . Accesat în . 
  15. ^ „McDermott treble lifts Liverpool”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Peet, Nick (). „The life and times of Bob Paisley”. Liverpool Echo⁠(d). Accesat în . 
  17. ^ „Burns' night for Forest”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „Football legend Clough dies”. BBC Sport. . Accesat în . 
  19. ^ „Valencia profit from Felman's fortune”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Villa victorious in Europe”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „Former Managers”. Aston Villa F.C. Accesat în . 
  22. ^ „Ferguson first for Aberdeen”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ a b „Sir Alex Ferguson”. ESPNSoccernet. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ „Juve buoyed by Boniek”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ „Giovanni Trapattoni Factfile”. The Scotsman⁠(d). . Accesat în . 
  26. ^ „Hagi style stirs Steaua”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ „Romania's Iordanescu calls time”. FIFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ „Sousa makes sure for Porto”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ „Mechelen miracle continues”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ „Evani seals Milan triumph”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ a b „Sacchi considers return”. BBC Sport. . Accesat în . 
  32. ^ „Dutch double lifts Milan”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ „Goikoetxea wins it for Barcelona”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ „McClair makes United's day”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  35. ^ „Hall of Fame – Johan Cruyff”. International Football Hall Of Fame. Accesat în . 
  36. ^ „Crippa wins it for Parma”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  37. ^ „Masterful Milan march on”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ „Fabio Capello”. ESPN. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ „Ajax on a roll”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ a b „Van Gaal leaves Barca”. BBC Sport. . Accesat în . 
  41. ^ „Dazzling Juve shine in Paris”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ „Lippi resigns as Italy head coach”. BBC Sport. . Accesat în . 
  43. ^ „Barça in command”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  44. ^ „Poyet strikes late for Chelsea”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  45. ^ „Vialli named new Watford boss”. BBC Sport. . Accesat în . 
  46. ^ „Salas downs United”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  47. ^ „Sven-Goran Eriksson Factfile”. Daily Mail. . Accesat în . 
  48. ^ „Járdel doubles up for Galatasaray”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  49. ^ „Super Liverpool record cup win”. UEFA. . Accesat în . [nefuncțională]
  50. ^ „Madrid dazzle in Monaco”. UEFA. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  51. ^ „Real win Super Cup”. BBC Sport. . Accesat în . 
  52. ^ Demetriou, Greg (). „Shevchenko show in Monaco”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  53. ^ Hart, Simon (). „Valencia hit jackpot in Monaco”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  54. ^ Demetriou, Greg (). „Cissé inspires Liverpool comeback”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  55. ^ „Rafael Benitez”. ESPN. Arhivat din original la . Accesat în . 
  56. ^ Haslam, Andrew (). „Milan triumph again in Monaco”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  57. ^ „Tottenham make Ramos head coach”. BBC Sport. BBC. . Accesat în . 
  58. ^ Ashby, Kevin (). „Milan triumph again in Monaco”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  59. ^ Haslam, Andrew (). „Dynamic Zenit taste Super Cup glory”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  60. ^ Lyon, Sam (). „Man Utd 1–2 Zenit St Petersburg”. BBC Sport. BBC. Accesat în . 
  61. ^ Haslam, Andrew (). „Pedro pounces to add to Barça glory”. UEFA. Arhivat din original la . Accesat în . 
  62. ^ Stevenson, Jonathan (). „Barcelona seal Super Cup triumph”. BBC Sport. BBC. Accesat în . 
  63. ^ Harrold, Michael (). „Slick Atlético seal Super Cup success”. UEFA. Accesat în . 
  64. ^ Ashby, Kevin (). „Barcelona breeze to fourth UEFA Super Cup”. UEFA. Accesat în . 
  65. ^ Ashby, Kevin (). „Falcao fires Atlético to Super Cup glory”. UEFA. Accesat în . 
  66. ^ James, Andy (). „Bayern defeat Chelsea on penalties in Super Cup”. UEFA. Accesat în . 
  67. ^ Hart, Simon (). „Ronaldo fires Madrid to Super Cup glory”. UEFA. Accesat în . 
  68. ^ James, Andy (). „Barcelona's triumph: Super Cup talking points”. UEFA. Accesat în . 
  69. ^ „Dani Carvajal's stunning late goal gives Real Madrid Super Cup win over Sevilla”. The Guardian. Reuters. . Accesat în . 
  70. ^ Real Madrid beat Man Utd in Super Cup  : http://www.bbc.com/sport/football/40788621
  71. ^ „Diego Simeone handed Europa League final touchline ban”. ESPN. . Accesat în . 
  72. ^ „Diego Costa double helps Atlético beat Real Madrid 4–2 in Uefa Super Cup”. The Guardian. . Accesat în . 
  73. ^ „Liverpool beat Chelsea 5–4 on penalties to win Super Cup”. BBC Sport. . Accesat în . 
  74. ^ „Super Cup: Bayern Munich 2–1 Sevilla (AET) - Javi Martinez scores extra-time winner”. BBC Sport. . Accesat în . 
  75. ^ „Chelsea 1–1 Villarreal (6–5 pens): Uefa Super Cup – as it happened”. The Guardian. . Accesat în . 
  76. ^ „Real Madrid 2–0 Eintracht Frankfurt: Five-star Madrid triumph in Helsinki”. UEFA. . Accesat în . 
  77. ^ „Manchester City 1–1 Sevilla (5–4 pens): City claim first Super Cup in shoot-out drama”. UEFA. . Accesat în . 
  78. ^ Totalul pentru antrenorii români include titlul din 1972, care nu este recunoscut oficial de către UEFA.

Legături externe

  • UEFA Super Cup official history


v  d  m
Supercupa Europei
1972 (neoficială) · 1973 · 1974 · 1975 · 1976 · 1977 · 1978 · 1979 · 1980 · 1981 · 1982 · 1983 · 1984 · 1985 · 1986 · 1987 · 1988 · 1989 · 1990 · 1991 · 1992 · 1993 · 1994 · 1995 · 1996 · 1997 · 1998 · 1999 · 2000 · 2001 · 2002 · 2003 · 2004 · 2005 · 2006 · 2007 · 2008 · 2009 · 2010 · 2011 · 2012 · 2013 · 2014 · 2015 · 2016 · 2017 · 2018 · 2019 · 2020 · 2021 · 2022 · 2023

Echipe câștigătoare · Antrenori câștigători

Listă de calitate Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.


Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „note”, dar nu și o etichetă <references group="note"/>