Grupa B a Campionatului European de Fotbal 2008 este una dintre cele patru grupe cuprinzând țări prezente la Campionatul European de Fotbal 2008. Primul meci din grupă a fost jucat pe 8 iunie 2008 iar ultimul meci va fi jucat pe 16 iunie 2008. Toate cele șase meciuri vor fi jucate în Austria, în orașele Viena și Klagenfurt. Grupa este formată din una dintre cele două echipe gazdă, Austria, de asemenea de Croația, Germania și Polonia.
Croația a fost prima echipă calificată în sferturi din grupa B după două victorii, 1-0 cu Austria și 2-1 cu Germania, cele două victorii coroborate cu egalul, 1-1 dintre Austria și Polonia, au făcut sigură prima poziție Croației. În ultima etapă, lupta pentru locul 2 era astfel deschisă. „Cenușăreasa grupei” grupei, Austria înfrunta Germania într-un meci plin de orgolii. Lovitura liberă impecabil transformată de Michael Ballack a făcut însă diferența și a calififcat Germania mai departe. În celălalt meci, Croația a întâlnit o Polonie agresivă până la marcarea golului lui Ivan Klasnić, astfel croații au trecut mai departe cu maximum de puncte, prima echipă care reușește acest lucru la acest turneu final.
Programul grupei
Clasament final
Austria vs Croația
Austria: | | | P | 21 | Jürgen Macho | FC | 15 | Sebastian Prödl | 68' | FC | 3 | Martin Stranzl | FC | 4 | Emanuel Pogatetz | 3' | MD | 6 | René Aufhauser | MD | 19 | Jürgen Säumel | 21' | 61' | MDR | 2 | Joachim Standfest | MS | 12 | Ronald Gercaliu | | 69' | MO | 10 | Andreas Ivanschitz (c) | AC | 20 | Martin Harnik | AC | 9 | Roland Linz | | 73' | Schimbări: | M | 7 | Ivica Vastić | | 61' | M | 11 | Ümit Korkmaz | | 69' | A | 18 | Roman Kienast | | 73' | Antrenor: | Josef Hickersberger | | | |
Germania vs Polonia
Klagenfurt
Spectatori: 30.000
Croația vs Germania
Arbitru: Frank de Bleeckere (
Belgia)
Omul meciului: Arbitrii asistenți: Peter Hermans Alex Verstraeten Arbitru de rezervă: Stéphane Lannoy |
Austria vs Polonia
Polonia vs Croația
Omul meciului: Arbitrii asistenți: Dimitris Bozatzidis Dimitris Saraidaris Arbitru de rezervă: Olegário Benquerença |
Austria vs Germania
Omul meciului: Arbitrii asistenți: Juan Carlos Juste Jiménez Jesús Calvo Guadamuro Arbitru de rezervă: Damir Skomina |
Campionatul European de Fotbal | | Preliminarii | | | Turnee finale | | | Finale | | |