Biserica de lemn din Rugi
Biserica de lemn din Rugi, comuna Turcinești, județul Gorj, a fost construită în anul 1691[1]. Are hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: GJ-II-m-B-09363.
Istoric și trăsături
Biserica, cu hramul Sfântul Gheorghe, din partea de nord, de deal, a satului, a fost construită în anul 1691, ctitori fiind Vasile Hortopan, Ion Vlad și Ion Romanescu, fiecare reprezentând un întreg neam[2]. Vârsta bisericii, „leat 7200”, este săpată în dreapta intrării, alte inscripții, mai ample, au dispărut între timp[3].
Biserica are formă de navă, cu un turn-clopotniță deasupra prispei și absida altarului decroșată, poligonală, cu cinci laturi. Pantele acoperișului sunt învelite în tablă, în timp ce elevația interioară cuprinde o boltă semicilindrică peste navă, boltă în leagăn pe traveea de vest a altarului, ce se intersectează, prin îmbinări crestate, cu cele trei fâșii curbe dinspre est[4].
Prispa de pe latura de vest a fost adăugată în secolul XIX; are fruntarele în acoladă, stâlpi cu brățări la capitel și bază, și o clopotniță scundă, cu foișor[5].
Lucrări majore de renovare au avut loc în anii 1821, 1939 (refăcute temelia, acoperișul, pictura, după care biserica a fost resfințită, la data de 1 noiembrie) și 1968, când a fost refăcut acoperișul, atunci de șindrilă, de enoriașii satului[6]. Unul dintre momentele renovării este consemnat pe panourile mobile de la proscomidie: „pomelnicu fericiților ctitori la biserica veche a satului Rugi, leat 1833 mai 21, Ion, Dragotă, Stanca, Safta, Nicolae, Sanda, Ioan, Vasile, Paraschiva ...”[7].
Tâmpla veche a bisericii de lemn din Rugi a dispărut în timpul reparațiilor din 1939, când a fost executată o altă tâmplă de pictorul Bazaban. Icoane mai vechi sunt cele din pronaos, realizate de Gheorghe zugravul, prezent la Rugi cu prilejul preînnoirilor de la 1833[8].
În Rugi a mai existat o biserică de lemn, în partea de sud a satului, cu hramul „Înălțarea Domnului”. Încă mai exista în anul 1909, dar a dispărut curând după aceea, locul fiindu-i luat de o biserică de zid, în anul 1912, care a păstrat hramul bisericii anterioare[9].
Ușile împărătești ale bisericii dispărute, dar și icoane provenite de la ambele lăcașuri de lemn din Rugi, se păstrează în inventarul colecției muzeale de la Mănăstirea Polovragi[10].
Note
- ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.365
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.365
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.365
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.366
- ^ transcriere pisanie
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.365
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.366
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.366
- ^ Ioana Cristache-Panait, pag.366
Bibliografie
- Studii regionale
- Pănoiu, Andrei (). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București: manuscris.
- Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din județul Gorj. București: Arc 2000. ISBN 973-99718-2-2.
- Pănoiu, Andrei (). Pictura votivă din nordul Olteniei. București: Meridiane. ISBN 973-99718-2-2.
Vezi și
Legături externe
- CIMEC Arhivat în , la Wayback Machine. Fișă de monument
- Monumente istorice din România Fișă de monument
Imagini din exterior
- Tablă de monument
- Biserica (nord-est)
-
-
- Prispa
-
-
- Absida altarului
- Console
-
- Stâlp la pridvor
- Îmbinări
- Biserica (vest)
- Portalul
- Decroşul absidei altarului
-
- „Scaunul de judecată”, păstrat pe latura de sud a navei
- Biserica și cimitirul
- Biserica de zid a parohiei Rugi
Imagini din interior
- Masa altarului
-
- Ușile împărătești: Buna Vestire
- Una din intrările în altar
- Maica Domnului cu pruncul
- Parohul bisericii de lemn „Sfântul Gheorghe”, sat Rugi: Gheorghe Popescu (părintele Popescu a decedat din păcate în anul 2020[1])
- Icoana Mântuitorului
-
-
- Prapur
- Icoana de hram
- Catapeteasma (detaliu)
- Mucenic
- Portalul interior (detaliu)
- Pisanie
- Icoane în pronaosul bisericii
- Pomelnicul ctitorilor
- Maica Domnului cu pruncul
- ^ A decedat un apreciat preot din comuna Turcinești, paginaolteniei.ro