Arizona (teritoriu SUA)
* Istoria statului Arizona |
---|
Colonizarea europeană |
Perioada spaniolă |
Perioada mexicană |
Perioada teritoriului |
Perioada primului război mondial |
Marea Depresiune |
Perioada celui de-al doilea război mondial |
Perioada post-belică |
Teritoriul Arizona, conform originalului [The] Arizona Territory, a fost un teritoriu organizat al Statelor Unite ale Americii, care a existat între 1863 și 1912.
A fost urmat de entitatea administrativă de ordin întâi Statul Arizona (în original, The State of Arizona).
Istoric
Timp de doi ani, 1861 - 1862, a existat un Teritoriu Arizona dependent de Statele Confederate ale Americii. Cele două teritorii, al Confederației, și mai apoi cel al Uniunii, s-au suprapus teritorial fără a fi însă identice. Oricum, ambele au jucat un rol important în campania vestică a Războiului civil american.
Teritoriul unional Arizona a fost admis ca cel de-al patruzeci și optulea stat al Statelor Unite ale Americii la 14 februarie 1912.
Legislatura Teritoriului Arizona
Legislatura Teritoriului Arizona (în original, [The] Arizona Territorial Legislature), fusese corpul legislativ al Teritoriului Arizona, constând dintr-o legislatură bicamerală, ce avusese o cameră inferioară Camera Reprezentanților Legislaturii Teritoriului Arizona (în original, [The] House of Representatives, pe scurt Camera) și una superioară, Consiliul Legislaturii Teritoriului Arizona.
Creată inițial printr-un document numit Arizona Organic Act, componența inițială a legislaturii consta din nouă membri ai Consiliului și optsprezece ai Camerei. [1] Legislatura avea inițial doar o sesiune anuală, dar la intervenția Congresului Statelor Unite, Legislatura se va constitui bi-anual, începând cu 1869. [2] Din 1881, apartenență la Legislatură s-a schimbat, numărul membrilor Consiliului crescând la douăsprezece membri iar cel al membrilor Camerei la douăzeciși patru. [3]
În 1912, o dată cu obținerea statutului de stat al Statelor Unite ale Americii, Legislatura Teritoriului Arizona a fost înlocuită cu Legislatura Statului Arizona, care a funcționat și funcționează neîntrerupt până în prezent.
Vezi și
- Categoria Membri ai Legislaturii Teritoriului Arizona
Referințe
- ^ Wagoner, Jay J. (). Arizona Territory 1863-1912: A Political history. Tucson: University of Arizona Press. p. 43. ISBN 0-8165-0176-9.
- ^ Wagoner, Jay J. (). Arizona Territory 1863-1912: A Political history. Tucson: University of Arizona Press. p. 73. ISBN 0-8165-0176-9.
- ^ Berman, David R. (). Arizona politics & government : the quest for autonomy, democracy, and development. Lincoln, Neb.: University of Nebraska Press. p. 27. ISBN 0-8032-1288-7.
Bibliografie
- Sheridan, Thomas E. (1995). Arizona: A History. Tucson, AZ: The University of Arizona Press. ISBN 0-8165-1515-8
- Cheek, Lawrence W. (1995). Arizona. Oakland, CA: Compass American Guides. ISBN 1-878867-72-5
Vezi și
- Arizona (dezambiguizare)
- Arizona
- Arizona (teritoriu SUA)
- Arizona (teritoriu SCA)
- Listă de comitate din statul Arizona, SUA
- Listă de comitate istorice din statul Arizona, SUA
- Guvernatorii Teritoriului Arizona
- Regiuni istorice ale Statelor Unite ale Americii
| Teritorii (organizate și neorganizate) și regiuni istorice ale Statelor Unite ale Americii |
---|---|
Alabama Territory • Alaska Territory • Arizona Territory • Arkansas Territory • Colorado Territory • Dakota Territory • Florida Territory • West Florida • Hawaii Territory • Indian Territory • Idaho Territory • Illinois Country • Illinois Territory • Iowa Territory • Kansas Territory • Louisiana Territory • Michigan Territory • Minnesota Territory • Mississippi Territory • Missouri Territory • Montana Territory • Nebraska Territory • Nevada Territory • New Mexico Territory • Northwest Territory • Ohio Country • Oklahoma Territory • Oregon Territory • Tennessee / Southwest Territory • Utah Territory • Washington Territory • Wisconsin Territory • Wyoming Territory • • |
Subiecte Arizona --- Oameni din Arizona --- Statele Unite ale Americii | ||
---|---|---|
Așezări • Capitala • Climă • Cultură • Demografie • Economie • Educație • |
|
|
Subiecte statul New Mexico --- Oameni din New Mexico --- Statele Unite ale Americii | ||
---|---|---|
Așezări • Capitala • Climă • Cultură • Demografie • Economie • Educație • |
|
|